Gimnastica feminină românească are de ieri un nou reper: Cătălina Ponor. Revenită anul trecut în pregătire, după o pauză de patru ani, tripla campioană olimpică de la Atena a dat lovitura la Europenele de la Bruxelles. La 24 de ani, „Regina bârnei” a devenit dublă campioană continentală și e prima gimnastă autohtonă care urcă pe podium la o vârstă la care româncele spun demult adio sportului de performanță.
Cătălina s-a întors, și nu oricum, ci cu titlul european la aparatul care nu a trădat-o niciodată. „De când m-am apucat de gimnastică, nu am ratat nicio bârnă în concurs. Am avut ezitări, bâlbâieli, dar am reușit să mă mențin pe aparat”, dezvăluia constănțeanca înainte de a porni spre Europene. Piesă importantă în angrenajul echipei (a evoluat la trei aparate din patru), Ponor a punctat perfect și la individual. La cinci ani după ultima medalie cucerită, bronz cu echipa la Mondialele de la Stuttgart, constănțeanca a revenit mult mai puternică și mai hotărâtă.
CĂ‚UTĂ‚RILE / Constanța – New York – Izvorani
O perioadă lungă în care Cătălina a încercat totul, a experimentat visul american și s-a antrenat aproape de New York, la clubul Teodorei Ungureanu, a participat în spectacole demonstrative și a căutat să își facă un rost chiar aici, în țară. Nimic însă nu a putut acoperi dorul de concursuri, de performanță, de medalii.
Atinsă de provocarea lansată de antrenorii Bellu și Bitang, după ce inițial în iulie 2010 refuzase propunerea lor de a se alătura lotului, sportiva legitimată la Dinamo a deschis din nou ușa sălii la începutul anului trecut. „M-am întors din dorința și plăcerea de a face performanță. Vreau să particip și la a doua ediție a Jocurilor Olimpice, pentru că încă mai simt că pot cuceri medalii. Sunt foarte ambițioasă și voi lupta să ajung acolo”, își argumenta ea decizia.
DIN NOU REGINĂ‚ / Tokyo – Bruxelles – Londra
S-a mutat la Izvorani, a început antrenamentele cu colegele mai mici, s-a axat pe aparatele de suflet, bârnă și sol, însă nu a neglijat nici echipa, „testând” și masa de sărituri. Era un început care se contura timid la Mondialele de la Tokyo de anul trecut și prindea formă în acest an, cu fiecare concurs de verificare pe care și-l adjudeca lejer. O trambulină spre Londra, Europenele au reprezentat declarația de luptă pe care liderul unei generații o aruncă spre lumea nouă a gimnasticii. Un pariu cu ea însăși, cu performanța, cu propriile limite, totul cu gândul la un nou aur olimpic.
Când m-am retras, acum patru ani, aveam probleme la spate, nu mai eram în formă, iar acum mă simt mai puternică Cătălina Ponor Mi-au lipsit toate, podiumul, bucuria de a termina pe primul loc, emoția, toate aceste lucruri pe care le simți când concurezi Cătălina Ponor
18 medalii a adunat în întreaga carieră Cătălina Ponor la competițiile importante: 3 la JO (3-0-0), 5 la CM (0-3-2) și 10 la CE (7-2-1)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER